Cum alegi ferestrele potrivite pentru locuinta ta

Cum alegi ferestrele potrivite pentru locuinta ta

Ferestrele sunt structuri importante ale unei locuinte din multe puncte de vedere. Sunt elemente de design care ofera perersonalitate si stil intregului ansamblu, sunt esentiale pentru eficientizarea energiei temice si, nu in ultimul rand, sunt factor care sporesc confortul, prin izolare fonica buna.

Alegera ferestrelor pentru locuinta este o treaba serioasa si presupune o investitie substantiala, deci inainte de a face achizitii este important sa te documentezi temeinic si sa detii informatiile necesare pentru a te bucura de confort maxim si eficienta sporita.

Tipuri de ferestre populare

In randurile constructorilor autohtoni sunt populare mai multe tipuri de ferestre. In functie de materialul de constructie, se diferentiaza cele confectionate din lemn stratificat si cele realizate din tamplarie PVC, si ferestrele confectionate din aluminiu.

Ferestrele din lemn stratificat ofera locuintei un aspect parte, ii confera caldura si bungust. Din punct de vedere stilistic sunt potrivite pentru locuintele cu stil arhitectural clasic, locuintele construite in stil burghez, le completeaza pe cele cu aspect rustic. Ferestreele din lemn stratificat sunt realizate din diferite esente de lemn, sunt utilizate atat esentele moi, precum cele de brad si molid, cat si cele din esente dure, precum lemnul de stejar si eucalipt. Pentru a spori durabilitatea,  lemnul utilizat este supus unui amplu proces de stratificare.

Pe langa aspectul impresionant, vin si cu alte numeroase avantaje. Fiind un material  maleabil, poate fi prelucrat in diferite moduri si forme, astel incat rezultatul final sa fie cea mai potrivita solutie pentru locuinta. Durata medie de viata a lemnului stratificat este de 10 ani, insa cu ingrijire corespunzatoare viata ferestrelor poate fi mult prelungita.  Ferestrele din lemn multristratificat sunt, conform specialistilor, mai eficiente din punct de vedere energetic decat cele confectionate din tamplareie PVC. Pe langa izolatia termica deosebita, ferestrele din lemn asigura si un grad ridicat de izolare fonica, deoarece lemnul are proprietatea de a absorbi zgomotele.

Ferestrele din PVC/aluminiu sunt in prezent cele mai populare tipuri de sisteme montate pentru protectia geamurilor. Aceste tipuri de ferestre sunt mai potrivite locuintelor cu aspect modern, prevazute cu geamuri largi, si mai putin recomandate locuintelor cu aspect rustic sau somptuos. Avantajele majore ale acestor tipuri de ferestre sunt legate in primul rand de cresterea eficientei energetice si a gradului ridicat de izolare fonica. Montarea unor astfel de sisteme in intreaga locuinta reduc considerabil prierderile de caldura si automat duc la scaderea facturilor le incalzire.Ferestrele confectionate din PVC/aluminiu au calitati de izolare fonica deosebite. Tehnologia moderna utilizata, si combinatia perfecta intre geam temropan si profilul ferestrei, sunt detaliile care sporesc confortul fonic. In locuintele cu ferestre din PVC/aluminiu, sunetele exterioare patrund cu greu, deci gradul de confort este sporit.

Ferestrele din PVC/aluminiu sunt disponibile intr-o gama foarte variata de culori, deci poate fi gasita cu usurinta solutia potrivita pentru fiecare locuinta. Un alt avantaj este legat de durata lunga de viata. Ferestrele cu profil PVC sau aluminiu sunt usor de intretinut si isi pastreaza fara efort aspectul de nou. Un alt aspect care a crescut popularitatea acestor tipuri de ferestre este legat de siguranta.

Cand vine vorba de costuri, trebuie mentionat ca investitia in ferestre cu tamplarie PVC/aluminiu este mult mai mica fata de fereste din lemn stratificat.

 

Cum poate fi izolat si optimizat in mod eficient spatiul din mansarda

 

Mansarda este o zona importana a casei din multe privinte. In primul rand, este acel spatiu care, corect izolat, ajuta la eficientizarea termica a locuintei. In al doilea rand, bine amenajata, ofera un plus de spatiu util ce poate fi utilizat in diferite moduri, in functie de necesitatile familiei. Despre modul in care poate fi optimizat spatiul din mansarda vom discuta mai tarziu, in acest articol, inainte dorim sa va aratam care sunt solutiile optime pentru izolarea termica a mansardei.

Care sunt materialele ce asigura izolare termica perfecta

Cele mai utilizate si mai eficiente solutii pentru izolarea termica a mansardei sunt vata minerala, polistirenul expandat, fibrele de celuloza, spuma poliuretanica si lana de oaie.
Da, lana de oaie! Alegerea materialelor potrivite trebuie realizata cu mare grija in functie de proprietatile termice, usurinta de instalare, rezistenta la foc, aspectul final oferit, dar si in functie de costuri.

Cea mai eficienta din punct de vedere energetic continua sa fie vata bazaltica minerala, aceasta este si foarte usor de montat. Proprietatile fizico chimice performante sunt exceptionale, fapt pentru care este recomandata in izolarea fonica si termica a mansardelor.

Polistirenul expandat este un alt material cu proprietati deosebite, folosit la izolarea termica a mansardelor. Este cea mai ieftina solutie, si totdata cea mai folosita de constructorii din tara noastra. Un alt avantaj al polistirenului expandat consta in faptul ca nu incarca structura de rezistenta a locuintei.

Fibra de celuloza reprezinta o alta solutie eficienta de izolare termica si fonica pretabila pentru mansarde, indiferent de dimensiunile acestora. Materia prima utilizata este de natura organica, nepoluanta si isi pastreaza caracteristicile in timp. Acest material poate fi utilizat cu succes in special in spatiile inguste ale mansardelor.

Ca si vata bazaltica minerala, si spuma poliuretanica este foarte populara, datorita caracteristicilor deosebite si a confortului pe care il ofera in timpul montajului. Ceea ce ofera in plus fata de materialele mentionate este rezistenta la mediile agresive. Acest material ofera un plus de stabilitate constructiei, fara a supraincarca structura.

Lana naturala este o solutie ecologica care a captat tot mai mult atentia constructorilor, datorita caracteristicilor deosebite si a usurintei cu care poate fi manevrata si utilizata. Rezultatele izolarii termice cu lana naturala par sa fie solutie optima, putin costisitoare, prietenoase cu mediul inconjurator. Acest material ca si fibra de celuloza este tratat cu solutii speciale impotriva fungilor, a daunatorilor si a altor tipri de microorganisme.

Idei de optimizare a spatiului din mansarda

 

Amenajarea unei mansarde de mici dimnesiuni, poate fi solutia perfecta pentru castigarea de spatiu. Pentru a beneficia de un plus de confort, mansarda trebuie decorata in culori deschise. Deci peretii pot fi pictati in culori pastel, odihnitoare, care confera stare de bine. Tot pentru spatiile mici sunt recomandate liniile drepte si simple. In cazul mansardelor cu dimensiuni generoase, sunt potrivite atat culorile deschise, cat si nuantele puternice. In astfel de situatii pot fi folosite materiale calde, care emana caldura, precum cele din lemn masiv.

Livingul din mansarda. Acest spatiu poate fi transformat intr-un living primitor, in cazul spatiilor mici se recomanda introducerea unor elemente care creaza senzatia de profunzime precum oglinzile mari. Corpurile de mobilier trebuie adaptate la dimensiunea incaperii, un truc pentru a obtine senzatie de spatiu este introducerea corpurilor suspendate.

Mansarda dormitor, este o solutie ideala pentru adolescenti, copii si tineri. Patul clasic poate fi inlocuit cu o canapea extensibila, in acest fel se creaza mai mult spatiu. Nisele pot fi folosite pe post de dressing, iar spatiul disponibil ramas poate fi decorat in culori dinamice. Pentru un plus de caldura se recomanda introducerea esentelor din lemn pentru realizarea finisajelor.

Mansarda, spatiu de joaca pentru copiii. Multe familii prefera sa transforme mansarda in spatiu de joaca si relaxare pentru copii. In aceasta situatie se recomada folosirea culorilor deschise, prietenoase, si a corpurilor de mobila minimaliste, care permit depozitarea jucariilor. Pentru a aduce viata unei incaperi, in mansarda-loc de joaca pot fi introduse introduse accesorii in nuante puternice, vibrante.

Ce sa alegi? Casa la rosu sau la cheie

Alternativa casa la rosu sau casa la cheie pare a fi una falsa. Atata vreme cat cumparam o casa pentru a locui in ea, nu visam la fundatie, zidarie si sarpanta, ci la o locuinta gata finisata, eventual gata mobilata. Intrebarea este, insa, daca vrem sa achizitionam de la dezoltator direct o casa la cheie sau preferam o constructie de calitate, dar ale carei finisaje sa le executam dupa propriile planuri, cu echipa aleasa de noi.

Mai intai, sa intelegem diferenta intre cele doua optiuni. Casa la rosu echivaleaza cu o cladire netencuita nici pe interior, nici pe exterior, deci fara faianta, gresie, parchet sau alte materiale montate, fara instalatii electrice, termice sau sanitare. Casa la rosu este aproximativ scheletul casei: fundatia, peretii, structura acoperisului (unii constructori include si partea exterioara a acoperisului). Dupa adaugarea sistemelor de izolare si tencuire, montarea ferestrelor si a usilor, a intregului sistem de acoperis si a instalatiei electrice se obtine ceea ce unii specialisti numesc casa la gri. Varuirea, vopsirea, montarea gresiei, mozaicurilor, parchetului, faiantei, tapetului etc., precum si montarea racordurilor, chiuvetelor, vaselor de toaleta, cazilor, cabinelor de dus, a boilerului sau a centralei, inclusiv a calorifelor sunt pasi ce tin de etapa transformarii casei intr-una la cheie.

Casa la rosu poate constitui o optiune potrivita pentru cei care doresc sa isi lase amprenta vizibil in constructia casei, dar nu au resursele de timp si energie necesare pentru a se implica in proiect de la zero. Cu suficienta imaginatie, este mai simplu sa gasm o constructie la rosu care sa fie pe placul nostru din punctul de vedere al compartimentarii, al pozitionarii, al arhitecturii, dar pe care sa o putem finaliza dupa propriul plan. Este important insa sa fim realisti in privinta a cel putin doua aspecte. La nivel de timp, conectarea la utilitati, alegerea finisajelor, executarea acestora si montarea instalatiilor poate dura la fel de mult precum constructia casei la rosu, deci pana la doua sau chiar trei luni. Din aceasta perspectiva, trebuie sa tinem cont si de anotimpul in care achizitionam casa. Daca este deja toamna tarziu, realizarea urmatoarilor pasi in timpul iernii poate fi problematica. Apoi, din punct de vedere financiar, etapele de transformare a cladirii la rosu intr-una la cheie reprezinta de cele mai multe ori peste jumatate din costul total al casei.

In cazul in care nu avem deja o imagine clara a felului in care de dorim sa arate viitoarea noastra locuinta, iar piata ofera suficiente optiuni care sa ne fie pe plac, o casa la cheie este alegerea potrivita. In aceste circumstante, este important sa fim constienti de faptul ca pretul final este posibil sa fie mai mare decat in cazul unei case pentru care alegem noi insine materialele si echipa ce va face manopera. De asemenea, se recomanda o atentie sporita la verificarea modului in care au fost executate finisajele, precum si a materialelor folosite, dar si la perioada de garantie oferita de dezvoltator. In ambele situatii, sfatul unui constructor ce nu a fost implicat in proiect poate fi de folos si rentabil pe termen lung.

Arhitectura in construirea unei case practice

Cand visam la casa perfecta, rareori ne gandim la detaliile practice, legate de activitatile vietii de zi cu zi. Poate ca atunci cand ii vedem pe toti inghesuiti la masa in apartamentul inchiriat ne gandim ca vom avea in viitoarea casa o bucatarie spatioasa. Poate ca atunci cand nu mai stim cum sa inghesuim hainele in dulap zambim la gandul unui dressing. Dar includerea tuturor acestor detalii intr-o viziune de ansamblu asupra constructiei este foarte dificila. Comunicarea deschisa cu designer si cu un arhitect este, de aceea, foarte importanta cand incepem sa punem bazele viitoarei noastre locuinte.

In functie de stilul de viata si de propriile aspiratii, fiecare persoana sau familiile ale propriile nevoi privind spatiul locativ. Iata cateva exemple de situatii ce pot fi avute in vedere de unii, exemple ce, speram noi, va vor ajuta sa va ganditi la propriile cerinte mai clar, intr-un mod concret si realist.

Sa incepem cu pozitionarea casei pe terenul avut la dispozitie. Multi visam la o curte spatioasa, o gradina cu flori pe care sa o privim dimineata la cafea de pe veranda. Insa daca aleea din pietre serpuind de la poarta pana la usa limiteaza spatiul locativ ca atare sau impinge cladirea pana in gardul din spate, poate ar trebui sa regandim situatia. Cand facem un efort de imaginatie pentru a vizualiza spatiul de locuit pe terenul gol, trebuie sa fim atenti si la grosimea peretilor, la spatiul ocupat de instalatii si de mobila, la amenajarea ergonomica a bucatariei, a biroului etc. De asemenea, este recomandat sa ne gandim realist la activitatile pe care cel mai probabil le vom desfasura in majoritatea timpului: vom avea ragaz sa bem cafeaua dimineata privind roua pe trandafiri sau vom fugi la birou, unde vom visa cu ochii deschisi la weekend, cand ne vom lafai la soare intr-un sezlong in spatele casei, departe de ochii trecatorilor de pe strada?

Urmatorul aspect ce trebuie gandit practic este compartimentarea. Incepand cu spatiul exterior de la intrare, ce poate fi folositor pentru depozitarea pe termen scurt a varii obiecte de uz zilnic sau saptamanal (de la cizmele de ploaie si jucariile de exterior ale copiilor, pana la masina de tuns iarba sau biciclete), si terminand cu podul, fiecare colt al casei trebuie bine planificat daca vrem sa ne bucuram din plin de ea. Vrem o bucatarie deschisa spre living, cu un bar cochet mereu aprovizionat cu bauturi, sau ne place sa gatim des si e mai bine sa compartimentam bucataria in stil clasic? Vom gazdui des vizitatori pretentiosi si, deci, repartizam un spatiu semnificativ unei camere de oaspeti sau mai bine alocam spatiul unui birou, unei camere de joaca sau poate pianului din living? Facem baia principala cat una publica, cu cada si jacuzzi, sau admitem ca am investi in ceva ce vom folosi cel mult de doua ori, risipind un spatiu mai bine folosit pentru o camara (concept ce pare sa dispara din vocabularul arhitectural al romanilor, desi poate fi un spatiu extrem de util pentru o viata bine organizata si ordonata).

Nevoile noastre pot fi foarte diferite. Important este sa deosebim intre o imagine utopica a unui palat de clestar si locuinta care poate avea un design superb, o atmosfera exact cum ne-am dorit, dar in care ne putem desfasura si activitatile de zi cu zi cu usurinta, intr-o maniera practica.

Casa din lemn

Constructiile din lemn nu sunt printre preferintele romanilor. Cele mai multe persoane care incep demersurile pentru ridicarea unei case doresc să puna temeliile unei cladiri trainice, care sa reziste in timp, chiar si pentru urmatoarele generatii. Iar lemnul nu pare a se califica in aceasta categorie. Cu toate acestea, o casa din lemn are avantajele sale si poate fi optiunea potrivita in functie de asteptarile viitorului proprietar.

Lemnul este un material mai usor afectat de diversi factori externi decat caramida, BCA-ul sau alte materiale de zidarie. Insa o serie de tratamente moderne si o intretinere corecta il pot transforma intr-un material de constructie rezistent. Tratamentele de ignifugare sunt oricum obligatorii pentru orice cladire din lemn. Pe langa acest tip de interventii, exista si alte tratamente, anticari, antimucegai, antifungi etc. Foarte important de retinut este ca astfel de tratament nu sunt aplicate doar in momentul constructiei, ci trebuie repetate la un anumit numar de ani, numar ce difera in functie de conditiile zonei, de tipul lemnului etc.

O casa din lemn implica din acest punct de vedere eforturi mai mari de intretinere decat una zidita. Pentru unii, acesta este un dezavantaj, pentru altii insa nu este o problema. Dimpotriva, in functie de modul in care prefera sa isi organizeze bugetul, prefera sa planifice un plan de investire in casa pe termen lung decat sa aiba nevoie de o suma mare de la inceput. Caci, in principiu, o constructie din lemn este, cel putin initial, mai putin costisitoare.

Pretul unei case din lemn poate varia semnificativ in functie de terenul pe care este construita si, drept urmare, de bugetul necesar pentru fundatie, dar si in functie de tipul de lemn folosit (cel masiv este mai costisitor) si materialele alese pentru finisaje. Cele mai ieftine optiuni sunt constructiile din placi prefabricate precum placile facute din aschii de lemn sau OSB. Acestea reprezinta o solutie pentru cei care isi doresc o casa intr-un termen scurt, dar si pentru cei care au un buget restrictiv. Pretul caselor din lemn creste in functie de alegerile facute in etapele de transformare a casei la rosu intr-una la cheie.

Printre principalele avantaje ale unei case din lemn corect construite este termo-izolatia, fiind vorba despre un material ce se comporta ca un bun izolator. De asemenea, este o optiune potrivita pentru persoanele ce isi doresc o casa cat mai naturala, in care sa existe o atmosfera foarte calda, relaxata, chiar rustica. Pentru a pastra acest avantaj este nevoie, insa, de alegeri informate si in privinta finisajelor adaugate. Gresia si faianta pot fi inlocuite cu travertin sau chiar cu variante tot pe baza de lemn, izolarile pot fi facute cu celuloza sau materiale reciclate mai curand decat cu polistiren sau spuma poliuretanica etc.

Casa pe structura metalica

Structurile metalice sunt de obicei asociate cu spatiile industriale sau constructiile de tip zgarie-nori. Insa casele pe structura metalica au devenit, de asemenea, din ce in ce mai populare in ultimul timp, avand drept avantaje principale durata scurta de constructie, rezistenta la cutremure si alte fenomene naturale, respectiv adaptabilitatea in termeni de design.

Spatiu si Design

Ideea unei case pe structuri metalice poate fi privita cu multa retinere in deosebi de catre persoanele conservatoare. Metalul este usor asociat cu structuri futuriste sau industriale, din punct de vedere arhitectural. De asemenea, imaginea unei structuri metalice duce cu gandul la o atmosfera rece, impersonala, chiar apasatoare.

Toate aceste pareri sunt, insa, un mit. Structurile metalice ofera o foarte mare libertate de proiectare. In plus, imaginea finala a locuintei, atat cea interioara, cat si cea exterioara, este data de materialele aditionale utilizate ce, in cazul structurilor metalice, pot fi foarte variate, de la caramida, panouri OSB prefabricate sau sticla pana la materiale traditionale precum tencuiala de tip stuc. Mai mult, structurile metalice sunt potrivite pentru orice tip de teren, inclusiv pentru cele accidentate, fiind astfel potrivite nu doar pentru zone rezidentiale, dar si pentru case de vacanta.

In functie de materialele aditionale alese, casele pe structuri metalice sunt deosebit de avantajoase din punctul de vedere al spatiului. Spre deosebire de constructiile din BCA, de pilda, peretii pot fi semnificativ mai subtiri, suprafata efectiv locuibila fiind astfel mai mare. Un perete subtire poate pune probleme din punct de vedere termic sau fonic, insa acest dezavantaj este usor de compensat prin sisteme de izolare moderne.

Timp si rezistenta

Poate ca cel mai atractiv atu ale caselor pe structura metalica pentru societatea noastra, in care ritmul vietii pare a fi mereu in crestere, este rapiditatea constructiei. Presupunand utilizarea unor structuri prefabricate si evitand perioadele indelungate necesare uscarii in cazul zidariilor ude, proiectul unei case pe structura metalica poate deveni realitate in jumatate din timpul necesar ridicarii unei constructii clasice. Foarte important de retinut este faptul ca timpul scurt nu echivaleaza, in acest caz, cu lucrul facut de mantuiala si, prin urmare, putin rezistent. Dimpotriva, structurile metalice au o rezistenta mare la cutremure, fiind foarte usoare, dar si la incendii. De asemenea, otelul galvanizat din care sunt facute astfel de structuri este protejat impotriva coroziunii printr-un strat de zinc si nu pune nici un fel de probleme legate de mucegai sau rozatoare.

Costuri si responsabilitate ecologica

Desi exista persoane care sustin ca necesitatea sistemelor de izolare fonica si termica ar creste costurile unei case pe structura metalica, pretul unei astfel de constructii este in general mai redus, materia prima fiind abundenta si avand un pret stabil pe piata internationala. Nefiind inca foarte populare pentru constructii civile, proiectarea unei astfel de case poate fi mai costisitoare decat serviciile similare pentru alte tipuri de constructii. Cu toate acestea, majoritatea studiilor arata ca o casa pe structura metalica ajunge sa fie cu o treime mai ieftina decat una din zidarie clasica. Daca adaugam ca structurile metalice pot fi usor refolosite, fiind astfel preferabile din punct de vedere ecologic, acest tip de case se adeveresc a fi de viitor.

Casa ta – de la zero la rosu

Fie ca nu gasesc o casa pe placul lor pe piata, fie ca au mai multa incredere intr-un proiect propriu, nu putini sunt cei care prefera sa isi construiasca singuri casa. In functie de dorinte si asteptari, constructia unei case poate fi mai putin costisitoare decat achizitionarea unui imobil de la dezvoltatori. Intreg procesul poate fi frustrant si indelungat, dar cu rabdare, cu ajutorul potrivit si o buna organizare, oricine isi poate vedea visul devenit realitate.

Primii pasi

Cel dintai efort in demersul de constructie a unei case este obtinerea terenului. Daca nu sunteti deja proprietar, exista cel putin doua optiuni pe care le puteti considera: achizitionarea unui teren sau concesionarea. A doua varianta presupune luarea in folosinta a unui teren din proprietatea statului pe o perioada de cateva zeci de ani, cu posibilitatea de prelungire a concesionarii sau chiar de achizitie ulterioara a acestuia. Concesionarile sunt, de obicei, facute in urma unor licitatii si pot fi o solutie pentru un buget restrictiv. Decizia privind terenul trebuie luata inaintea inceperii proiectarii casei astfel incat planul de constructie sa fie compatibil cu specificul terenului.

Apoi, chiar daca aveti deja cateva idei generale in privinta numarului de camere, al facilitatilor, al aspectului pe care il va avea casa, este important sa nu porniti cu hotarari de neschimbat inainte de a lua legatura cu un proiectant. Straduiti-va sa gasiti un inginer sau arhitect cu care sa puteti comunica eficient si, in acelasi timp, fiti deschisi la sugestiile specialistilor. Un proiectant profesionist va sti sa iasa in intampinarea dorintelor si nevoilor dumneavoastra atat in ceea ce priveste planul de constructie, cat si in privinta birocratiei cu care urmeaza sa dati piept. Pentru a nu indelungi prea mult procesul, cereti-i ajutorul pentru intocmirea dosarului pentru cerificatul de urbanism, dar si pentru obtinerea autorizatiei de construire.

Constructia

Odata ce aveti proiectul si avizele necesare, trebuie sa notificati Inspectoratul de Stat in Constructii cu privire la începerea lucrărilor. Abia ulterior veti putea incepe amenajarea santierului: instalarea unor spatii de depozitare pentru materiale si scule, asigurarea accesului la utilitati (apa, electricitate, grup sanitar etc.). Imprejmuirea terenului cu un gard provizoriu sau definitiv este, de asemenea, recomandata inainte de inceperea lucrarilor. Pentru a nu intampina ulterior probleme, este bine ca in aceasta etapa sa cereti asistenta unui specialist cadastru. Concomitent, echipa de lucru poate incepe curatarea si nivelarea terenului.

Abia acum poate incepe constructia. Daca nu angajati o firma pentru realizarea lucrarii si preferati sa lucrati direct cu o echipa alcatuita de dumneavoastra, nu uitati ca nici o constructie nu poate fi efectuata fara un diriginte de santier autorizat si un responsabil tehnic cu executia. Acestia vor monitoriza, alaturi de dumneavoastra, realizarea fundatiei, a zidariei, a acoperisului, toate etapele de constructie nu doar pana cand casa va fi gata la rosu, ci pana la receptia finala. Dupa finalizarea constructiei la rosu, vor urma executarea tencuielilor exterioare și interioare, montarea instalațiilor electrice, de gaz, apă, montarea pardoselilor, a ușilor și a geamurilor, realizarea tuturor finisajelor. Însă toate acestea vor face parte dintr-o etapă mai puțin presantă a construcției întrucât odată ce clădirea este ridicată, visul dumneavoastră a devenit deja realitate.

Case din BCA vs caramida

Spre deosebire de optiunile alternative moderne, precum constructiile din sticla pe structura metalica, sau mai traditionale, precum lemnul, principalul avantaj al zidariilor din BCA (blocuri de beton celular autoclavizat) sau din caramida il constituie rezistenta in timp, la intempereii, la foc, la rozatoare etc. De asemenea, atat blocurile de beton, cat si cele ceramice, sunt reutilizabile, ceea ce inseamna ca sunt o solutie ecologica in ciuda faptului ca poluarea generata de fabricile de caramida, precum si in industria cimentului (folosit in fabricarea BCA-ului) reprezinta o problema.

Atat caramida, cat si BCA-ul sunt, asadar, materiale de constructii rezistente, potrivite pentru cladiri permanente (desi posibilitatea de reutilizare a blocurilor este un avantaj si in cazul constructiilor temporare). Cu toate acestea, spre deosebire de cea dintai, cea din urma nu preia din greutatea constructiei – nu este portanta, nefiind de aceea recomandata pentru peretii de rezistenta decat in cazul in care structura principala este fie metalica, fie din beton armat. In acelasi timp, insa, BCA este mai usor, deci incarcatura pe fundatie va fi mai redusa la o astfel de constructie decat in cazul uneia din caramida. Greutatea mai mica a BCA-ului poate fi un avantaj mai ales in zonele predispuse la cutremur.

Pe de o parte, din punct de vedere al izolatiei termicee, ambele optiuni pastreaza un nivel al temperaturii stabil, pierderile de caldura fiind reduse. Asadar, astfel de constructii sunt recomandabile din perspectiva eficientei energetice a casei. Gradul de absorbtie a sunetului este de asemenea similar in ambele cazuri. Eficacitatea izolatiei fonice poate varia, totusi, in functie de grosimea peretilor. Pe de alta parte, din cauza conductivitatii scazute caracteristice betonului autoclavizat, diferentele semnificative intre temperatura interioara si cea exterioara poate duce in sezoanele reci la o crestere a umiditatii si, drept urmare, a riscului de aparitie a igrasiei si mucegaiului.  Impreuna cu solutii de izolare specifice, caramida este mai avantajoasa, conform unora, din aceasta perspectiva.

Din perspectiva costurilor si duratei de constructie, exista voci care sustin ca BCA-ul, fiind fabricat in blocuri de dimensiuni mai mari decat caramida, este mai avantajos. Suprafata fiecarui bloc prefabricat este mai mare, asadar cantitatea de material liant necesara in cazul betonului autoclavizat este mai mica. De asemenea, timpul de executie a zidariei ar trebui sa fie mai redus, iar obtinerea unei suprafete netede si uniforme mai simpla, usurand munca ulterioara de tencuire.

In privinta pretului materiei prime, nu exista diferente majore. Cu toate acestea, numarul producatorilor de caramida este mai extins decat al celor de BCA, ceea ce poate echivala cu un pret mai ridicat pentru cel din urma, in cazul caruia vor fi incluse si cheltuieli de transport mai mari. De asemenea, veti gasi probabil mai multi muncitori cu experienta in constructii din caramida, aceasta fiind o varianta traditionala, folosita de mai mult timp decat cea de-a doua, inventata de aproximativ un secol, dar aparuta mai tarziu pe piata autohtona.

In concluzie, ambele reprezinta solutii bune de constructie. Decizia ar trebui luata si in fuctie de disponibilitatea materialelor in zona in care va aflati si de profesionalismul furnizorilor. Daca nu sunt de o calitate inalta si nu sunt depozitate in conditii prielnice pana la momentul constructiei, nici caramida si nici BCA-ul nu se vor ridica la nivelul asteptarilor.

Ce gard sa alegi la o casa

Orice casa cu gradina, curte sau doar cu o fasie ingusta de teren neconstruit in jurul sau are nevoie de un gard. Imprejmuirea unei case este necesara atat din motive de siguranta, cat si din motive estetice. Delimitarea proprietatii printr-un gard, fie si provizoriu, este recomandata chiar inainte de inceperea constructiei cladirii ca atare. Cum alegem un gard pentru casa noastra?

Temporar sa definitiv?

In cazul in care cumparam o casa gata construita si vrem sa ii inlocuim gardul sau daca proiectul de constructie este definitivat si stim exact cum va arata casa, terenul poate fi imprejmuit intr-o forma definitiva. Daca, insa, avem doar un teren, dar nu avem inca o imagine clara a arhitecturii cladirii sau nu avem inca resursele necesare pentru gardul perfect, exista solutii temporare pentru delimitarea proprietatii si asigurarea unui anumit grad de securitate. Gardul de plasa este printre cele mai populare si mai ieftin solutii provizorii, cu toate ca siguranta pe care o ofera nu este foarte ridicata. Cu toate acestea, pot fi instalate si garduri metalice sau din lemn provizorii, din materiale de calitate redusa, mai putin rezistente si, drept urmare, mai putin costisitoare, de obicei fara fundatie. Atentie: chiar si in astfel de cazuri este de preferat sa ne interesam la primarie daca este necesara o autorizatie de constructie.

Scopul imprejmuirii

Inainte de construirea unui gard definitiv, primul criteriu pe care trebuie sa il luam in considerare este scopul principal al gardului. Daca proprietatea se afla intr-o zona rezidentiala cunoscuta pentru siguranta pe care o ofera, securitatea poate ceda din prioritate factorului estetic. In cazul in care nu avem, insa, un astfel de avantaj, gardul zidit este probabil cea mai buna alegere. Un constructor sau un arhitect ne poate ajuta cel mai bine in luarea deciziei cu privire la inaltimea si grosimea sa, in functie de sol, proiectul casei, aspectul general al zonei etc.

Un alt criteriu ce trebuie luat in calcul este gradul de intimitate pe care il dorim. In deosebi in cazul curtilor spatioase, este necesar sa ne gandim la tipul activitatilor pe care le vom desfasura cel mai probabil in curte, dar si la cat de mult timp si resurse vom fi dispusi sa alocam amenajarii curtii. Daca in fata casei va fi o gradina cu flori sau un gazon ingrijit, varianta unui gard din bare metalice sau a unuia scund din lemn sunt potrivite. Insa daca stim ca terenul va fi un spatiu de joaca pentru copii sau visam sa construim o piscina si sa avem un spatiu intim de relaxare, un gard viu des, dublat de o plasa sau un gard metalic pentru siguranta este preferabil.

Arhitectura casei

Armonia intre casa si gard este la fel de importanta precum celelalte criterii. Un gard simplu din scanduri, potrivit unei constructii mai rustice, de pilda, sau unul bogat ornamentat din fier forjat, potrivit pentru case somptuoase si elegante, nu vor fi probabil cele mai bune alegeri pentru o constructie moderna, futurista. Un model din aluminiu ar putea fi o solutie mai buna intr-un astfel de caz. De aceea este important ca atunci cand planificam bugetul pentru casa pe care vrem sa o construim, sa includem si costul potential al gardului, ce, in functie de model, poate ajunge la sume semnificative.

Panourile solare: eficienta energetica

Subiectul panourilor solare este unul de interes larg, fiind in mod simultan o problema de constructii, energetica, ecologica, cu impact economic si social important. Daca sunteti interesat de posibilitatea instalarii unor astfel de sisteme de incalzire si de producere a energiei, este esential sa fiti realisti in privinta asteptarilor pe care le aveti. Parerea comuna este ca o astfel de investitie merita din toate punctele de vedere, insa aceasta numai in conditiile in care dispozitivele sunt alese si instalate corect in functie de situatia cladirii in cauza.

Inainte de a lua vreo decizie privind achizitia panourilor fotovoltaice, aveti nevoie de o estimare a eficientei energetice a casei in care locuiti sau pe care o construiti. Numarul si gradul de eficienta al panourilor trebuie ales in functie de nevoile gospodariei. Un specialist in electricitate va poate ajuta, pe de o parte, sa nu investiti mai mult sau mai putin decat este necesar intr-un sistem. Daca modelul ales produce mai mult decat consumati, ar fi o risipa de energie si de bani, luand in calcul nu doar pretul initial mai ridicat, ci si faptul ca stocarea energiei neutilizate imediat necesita echipament suplimentar, costisitor. In cazul in care rata de productie este mai mica, gradul de consum al energiei conventionale va fi mai mare si, drept urmare, durata de amortizare a investitiei va creste semnificativ.

De asemenea, un specialist va va asista in alegerea modelului potrivit (monocristaline – cu cel mai intalt grad de eficienta, dar si cele mai costisitoare; policristaline – mai ieftine, dar potrivite doar pentru gospodarii cu consum redus; module cu film subtire – usor de produs, la preturi mici, mai rezistente la temperaturi ridicate, insa cu o rata de productie mult mai mica), dar si in identificarea pozitiiilor celor mai bune pentru panouri. In plus, in cazul in care planuiti instalarea acestora pe o casa in constructie, puteti primi sfaturi privind izolarea termica, instalatia electrica sau alti factori ce pot determina o reducere de consum.

Trebuie sa intelegeti ca panourile solare va vor reduce facturile de consum al energiei electrice si al gazului (in cazul in care instalati si sisteme solare de incalzire a apei, diferite de cele fotovoltaice, facute pentru productie de electricitate), insa nu pot oferi independenta totala fata de sistemul clasic de alimentare cu energie. Eficienta lor depinde, in mod evident, de anotimp si de conditiile meteo, motiv pentru care le veti putea utiliza doar ca sursa principala in timpul verii si sursa alternativa in restul anului. Racordarea panourilor la reteaua principala este strict reglementata prin lege, iar in momentul planificarii investitiei trebuie sa luati in calcul si sumele necesare pentru acte in acest sens. De asemenea, in momentul in care calculati eficienta lor nu doar din punct de vedere enegetic, si si financiar, nu uitati ca garantia maxima poate ajunge la 20-25 de ani, insa exista piese ce necesita inlocuire mai frecventa, iar o mentenanta minima este necesara de asemenea. Nu ar fi o idee rea sa includeti in calculele dumneavoastra si o polita de asigurare pentru panouri.