Inovatii in instalatii de ventilare
La inceputul dezvoltarii sistemelor de ventilatiei, doua conditii trebuiau respectate. Acestea trebuiau sa protejeze integritatea structurala a cladirilor, prin eliminarea conditiilor ce favorizau umiditatea. De asemenea, sistemele de ventilare aveau rolul de proteja integritatea obiectelor interioare. Intre timp, sistemele de ventilatie s-au dezvoltat si in functie de aparitia noilor programe arhitecturale, iar noile tehnologii au evoluat mai mult in jurul omului si a protejarii starii sale fizice, prin ameliorarea aerului pe care il respira in interiorul unei cladiri.
Ventilatia cu recuperare de caldura
Poate una dintre cele mai mari inovatii in materie de ventilatie este sistemul de ventilare cu recuperare de caldura. Sistemul M-WRG alimenteaza intr-un circuit continuu incaperile cu aer proaspat aflat la o temperatura optimizata. Data fiind eficienta acestui tip de ventilare, ferestrele pot ramane inchise, prevenind, astfel, pierderile de caldura aparute in urma deschiderii acestora. De altfel, beneficiarul poate regla individual calitatea si cantitatea aerului din interiorul locuintei. Sistemul de functionare este unul simplu: aerul uzat este aspirat prin partea superioara a incaperilor si transportat la schimbatorul de caldura, in timp ce un alt ventilator extrage aerul proaspat din exterior si il introduce in camere.
Ventilatia prin canal de vant
Aceasta metoda este o adaptare a turnurilor de vant utilizate in Orient, doar ca aceste turnuri verticale sunt substituite de canale orizontale. Acest sistem de canale orizontale se repeta la fiecare nivel, iar modul sau de functionare este destul de simplu. Ideea ventilarii ar trebui sa fie similara actiunii deschiderii usii si a ferestrei sau a doua ferestre opuse in acelasi timp pentru a creea curent. Dar de multe ori, configuratia camerelor nu ne permite acest lucru sau ventilarea naturala nu este posibila. In acest caz, acest sistem de canale orizontale poate realiza trecerea aerului dintr-o parte din alta. Fie impinge aerul uzat din partea din spate a camerei spre exteriorul cladirii, fie aduce aerul curat din exterior, spre spatele incaperii, unde se afla si gura de ventilare.
Ventilare pasiva prin racire evaporata
Aceasta este o metoda care sporeste comfortul termic si cantitatea de aer curat in interiorul cladirii. De pilda, in cazul cladirilor cu atrium central, sistemul poate fi amplasat central, unde racirea prin evaporare va fi realizata prin irigarea de celuloza deasupra turnului de ventilatie amplasat in atrium. Se pare ca prin lansarea stropilor de apa rece direct peste vaporii de aer cald se poate realiza un circuit al aerului prin cladire. Evaporarea particulelor de apa va raci aerul, care va cobori prin turn si apoi va fi tras, prin dechiderile de la fiecare nivel, in incaperile aferente.
Scrie un Comentariu