Cum să alegi ușa de la intrare
Ușa de la intrarea în locuință spune multe despre cel care locuiește dincolo de ea, dă valoare casei de aceea trebuie aleasă cu multă grijă.
Ușa de la intrare nu este o simplă ușa , nu este doar un mijloc prin care se intră în casă ci reprezintă un obstacol pentru pierderile de căldură, este o barieră împotriva intrării persoanelor nedorite de aceea numai aspectul său nu este suficient.
Când alegi o ușă exterioară trebuie să iei în considerare mai multe aspecte:
– Cadrul integrat – se montează intre pereții locuinței și va susține efectiv ușa.
– Balamalele – nu trebuie să fie vizibile la exterior atunci când ușa este închisă. Pentru acest tip de uși sunt necesare cel puțin trei balamale metalice, solide și rezistente.
– Deschiderea -se alege în funcție de orientarea locuinței , spre dreapta sau spre stânga.
– Punctele de închidere – încuietorile de pe ușă – este recomandat un număr de două yale montate una în dreptul clanței și una mai sus , fără clanță.
– Dimensiunea – înălțimea și lățimea exterioara a tocului ușii sunt cele mai importante dimensiuni de care trebuie să țineți cont.
Ușa exterioară trebuie să se potrivească cu stilul arhitectural al casei atât cromatic cât și ca design, culoarea casei și a ferestrelor . O casă în stil rustic nu se va potrivi niciodată cu o ușă modernă, cu inserții metalice.
Ușile din lemn au o estetică plăcută, dau impresia de masivitate. Dezavantajul ușilor de lemn este că în timp își pot schimba dimensiunile din cauza schimbărilor dese de temperatură și umuditate. În aceste condiții lemnul se deteriorează și după o perioadă mare de timp poate fi afectat de putregai. Pentru a evita deteriorarea odată la câțiva ani ușa trebuie revopsită sau lăcuită.
Ușile metalice sunt durabile și din punct de vedere al securității sunt cele mai apreciate. Au un design atrăgător , unele imitând lemnul foarte bine iar pentru îmbunătățirea aspectului unele uși au inserții de sticlă decorativă . Ușile metalice izolează foarte bine termic și fonic și au și prețuri foarte accesibile.
Ușile din aluminiu au un miez izolator acoperit de o peliculă metalică la exterior. Au un finisaj special de aceea nu trebuie revopsite, nu ruginesc și au o garanție de aproximativ 20 de ani.
Cel mai nou material pentru ușile de exterior este fibra de sticlă. Acest model de uși sunt foarte aspectuoase, surprinzător de rezistente la influența factorilor de mediu, nu ruginesc, sunt rezistente la lovituri, necesită întreținere redusă și oferă o cea mai bună izolare fonică și termică, scăzând considerabil costurile la utilități.
Scrie un Comentariu