Alegerea ușilor locuinței – ghid montaj

Alegerea ușilor locuinței – ghid montaj – Ușile definesc imaginea de ansamblu a unei locuințe de aceea la alegerea lor este necesar să se tină cont de cromatică , stilul arhitectural al casei și spațiul pe care dorești să-l delimitezi.

De exemplu, ușile de exterior trebuie să aibă un grad de securitate mai mare decât cele de interior deoarece au rolul de a proteja locuința însă trebuie să fie și rezistente în fața schimbărilor atmosferice. În cazul lor materialul din care sunt confecționate este foarte important, cel mai folosit material pentru ușile de exterior este metalul.
Ușile de interior trebuie să se armonizeze perfect cu decorul camerelor, pentru alegerea lor se ține cont de materialul din care sunt confecționate, stil, mărime și culoare.
În funcție de material, ușile de interior pot fi realizate din lemn masiv, din sticlă, lemn cu miez din PAL sau lemn cu panouri din sticlă.

  • Usile din lemn masiv se potrivesc cu orice stil, sunt bune izolatoare termic și acustic, durabile, rezistente la agresiuni mecanice însă defectul acestora este că în timp își modifică volumul și dimensiunile la variațiile de temperatură și umiditate.
  • Ușile din sticla dau un aer rafinat încăperii, lasă lumina să intre , se folosesc în general pentru delimitarea spațiilor mici, dar nu sunt rezistente la șocuri.

In funcție de modul de închidere și deschidere, ușile pot fi: uși pe balamale, uși pliante, uși glisante sau uși rotative.
– Ușile pe balamale sunt ușile tradiționale și se potrivesc pentru orice tip de încăpere.
– Ușa este alcătuită din toc, foaie de ușă (blat), feronerie și accesorii (decorative sau funcționale).

Pentru o bună alegere a ușilor de interior trebuie să țineți cont de:
– capacitatea de izolare termică și acustică
– rezistența la agresiuni mecanice
– comportamentul la variații de temperatură și umiditate
– luminozitatea de care aveți nevoie în locuință.

Iată pas cu pas cum se montează o ușă:

  • După demontarea ușii vechi se îndepărtează toate resturile de pe marginea golul rămas;
  • Se fixează cu ajutorul unor pene ușa nouă astfel încât să rămână aceeași distanță intre toc și marginea golului , iar distanța de la pardoseala finisată până la blatul ușii să fie de 1-1,5 cm;
  • Se fixează bine cu distanțiere de lemn tocul pe mijlocul înălțimii in ambele părți cât și pe partea inferioară;
  • Se va înlătură cu atenție blatul ușii și se verifică poziția tocului cu ajutorul unui boloboc. Se verifică verticalitatea, orizontalitatea și alinierea față de perete;
  • Dacă totul este perfect se umezește rostul dintre toc și golul ușii;
  • După aproximativ 3 min se aplică spuma poliuretanică , de jos în sus iar după întărirea spumei se montează blatul.

Montaj Usi Interior - Pas Cu Pas - Ce Trebuie Sa Faci ? - TesalMontarea uşilor | wolfcraft GmbHMontarea ușilor de interior

Sfat!
Pentru montarea ușilor se poate apela și la un specialist.
Ai grijă să alegi pentru locuința ta cele mai bune uși din punct de vedere calitativ și vizual. Spor la treabă! 

Scrie un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *